Cântăreaţa Nico, detalii neştiute despre cea de-a doua căsnicie: „A înghițit foarte multe”

Publicat: 08 iun. 2020, 14:58 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Cântăreaţa Nico şi soţul ei, Laurențiu Mateim, au o căsnicie de mai bine de 25 de ani. Cei doi se pregătesc să facă nunta de argint, însă relaţia lor nu a fost întotdeauna roz. Vedeta a povestit că episoadele de gelozie din trecut nu au fost tocmai pe placul partenerului său.

Nico a vorbit sincer, în cadrul unui interviu despre momentele de gelozie la care și-a supus soțul, de-a lungul timpului. Totodată, artista a recunoscut că în prima căsnicie ea a avut de îndurat astfel de episode, dar în cel de-al doilea mariaj lucrurile au stat total diferit, pentru că roata s-a întors.

Nico, despre „crizele” de gelozie

Nico a recunoscut că mulţi ani de zile a fost măcinată de gânduri negre de gelozie, de cele mai multe ori nefondate. Lucrurile au încetat abia în anul 2003, atunci când a devenit cunoscută.

„La mine a încetat gelozia când am devenit cunoscută, în 2003. Îmi făceam tot felul de gânduri, pe urmă mi-am dat seama că este genul de om care nu vine cu cadouri. Îmi dă bani să mă duc să îmi iau ce îmi place. Dar a fost o perioadă frumoasă și spun că poate trăiam mai intens”, a spus Nico, la o emisiune TV.

Din fericire artista spune că a avut lângă ea un partener minunat, iar soţul său a înţeles-o întotdeauna chiar şi atunci când aveau parte de certuri zilnic.

„A fost genul de om care a încercat să mă liniștească. El m-a înțeles mai bine decât l-am înțeles eu. E mai liniștit, mai calm, mai ponderat, are toate calitățile. Într-o săptămână ne certam de 5-6 ori și trebuia să ne vedem să ne împăcăm. A înghițit foarte multe. Nu l-am văzut niciodată gelos. Nu e genul, e foarte liniștit și la locul lui. Dar și când îi sare acul, imediat stăm drepți”, a mai explicat Nico.

Publicat: 08 iun. 2020, 14:58 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×